|
|
 |
|
|
|
Republica Moldova a ridicat azi regimul vizelor pentru români, odată cu desemnarea în funcția de prim ministru a lui Vlad Filat (foto), liderul Partidului Liberal Democat din Moldova (PLDM). |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Pentru al doilea mandat consecutiv, portughezul Jose Manuel Durao Barroso a primit, azi, încrederea Parlamentului European la conducrea Comisiei Europene, creierul de comandă al Uniunii Europene. Cu sprijin din partea a 382 de euro-parlamentari, Barosso a fost reales în fruntea Comisiei fiind dat totodată semnalul pentru finalizarea negocierilor de desemnate a comisarilor europeni care vor forma noul Colegiu al Comisarilor. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
"Ceaușescu nu fii trist și Băsescu-i comunist !", "Ole, ole, ole, ole ... Ceaușescu iară e!" Puțin schimbate, mesajele strigate în Piața Universității, în iunie 1990, sunt din nou valabile, sunt din nou potrivite pentru politica națională susținută de președintele prim-ministru, Traian Băsescu.
Împreună cu cei care mai au răbdare, am lecturat cele 25 de pagini ale discursului citit, ieri, în Parlamentul țării. Un discurs tâmpit, corupt de realitatea paralelă în care trăiește un om și camarila infectată cu minciuna băsescian-pedelistă. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Pentru că e competiție mare între aleșii din coaliția de la guvernare, PSD iese la rampă cu o șpagă electorală pe măsură.
Textul oficial sună așa: "Membrii Organizației Județene a PSD Sibiu, atât din organizația de tineret, cât și din cea de femei, au donat sume de bani pentru a cumpăra cărți, manuale, rechizite școlare și ghiozdane pe care le-au dăruit unui număr de 400 de elevi din județ".
În rest, totul rămâne cum am spus. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
"Deputatul de Sibiu, Raluca Turcan a participat, luni, 14.09 a.c. la festivitatea de deschidere a noului an școlar, la Școala cu clasele I – VIII, nr. 11, precum și la Liceul de Industrie Alimentară Terezianum. Raluca Turcan le-a oferit elevilor care au pășit pentru prima oară în clasa I, ghiozdane, cărți de povești și rechizite școlare. De asemenea, deputatul Raluca Turcan le-a urat celor prezenți un nou an școlar cu rezultate foarte bune la învățătură" - citat din comunicatul trimis de madam deputat Raluca Turcan pentru presa liberă.
Dar pentru că noi nu suntem liberi, suntem vânduți puterilor răului, catalogăm gestul deputatului băsescian drept o tentativă de a cumpăra, cu câteva sute de Lei, bunăvoința electoratului. Prin copii, PDL caută să se apropie de părinții sugrumați de sărăcie. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Singurul sportiv în viață căruia i s-a ridicat statuie, multiplul campion mondial și olimpic la canotaj, Ivan Patzaichin, a renunțat la conducerea lotului național de kaiac-canoe, după aproape o viață în slujna sportului românesc. Renunțarea lui Patzaichin vine după ce a ajuns să fie scârbit de situația tot mai dezastruoasă din sportul din România, dar și după ce a ajuns să simtă că nu mai este dorit în federație. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Aici nu mai are loc de scuze. Nici de vinovății asumate de consilieri sau matracuci care nu mai reușesc să-i satisfacă obsesiile personale. Aici, președintele Traian Băsescu este autentic. Autentic în toată manifestarea lui de lup de mare în față căruia daca ai comentat ești aruncat peste bord ca mic dejun la rechini. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Fostul ministru al Justiției din Republica Moldova, Vitalie Pârlog, a fost desemnat prim ministru interimar al republici, printr-un decret prezidențial. Vitalie Pârlog va ocupa interimatul începând cu 14 septembrie a.c. până la aprobarea noului guvern. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Cu aceste cuvinte fostul președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, cel care asigura interimatul funcției, și-a anunțat, azi, demisia din funcție în cadrul unui mesaj transmis la televiziunea de stat. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Directorului Diviziei Exploatare-Producție din cadrul Romgaz, Dumitru Rotar, a declarat, joi, în cadrul unei dezbateri organizate la Mediaș, că de la începutul anului consumul de gaze a scăzut în România cu 25-30%. Cu toate acestea, nivelul producției de gaze prognozat pentru anul în curs nu a fost afectat. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Cu mare trecere la conducerea PSD Sibiu, Gogu Mihuțescu lider al țiganilor din Sibiu a fost trimis în misiune "secretă" la adunarea de la Costești la care a participat și președintele Traian Băsescu. Amestecat printre oamenii prezenți la sărbătoarea anuală tradițională a țiganilor, Gogu Mihuțescu striga într-un microfon: "Domnule președinte, aveți grijă să nu luați miros de țigan!" |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Comisia parlamentară de cercetare a activității Ministerului Turismului a decis în unanimitate să propună Plenului Parlamentului aprobarea pentru declanșarea urmăririi penale împotriva ministrului Elena Udrea. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Consiliul Legislativ (CL) a trimit Guvernului un document prin intermediul căruia că atrage atenția că legile pentru care se dorește asumarea responsabilității guvernamentale sunt proaste, incomplete, făcute în grabă și lipsite de logică. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Gașca de imposturii din PSD Sibiu a pornit vânătoarea de vrăjitoare. Iventând tranzacții imobiliare, amenințând cu DNA-ul, PSD Sibiu revine la vechite tehnici de intimidare: cine nu e cu noi, trebuie să dispară rapid. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Un bancomat al băncii Volksbank instalat în orașul german Konstanz are manifestări rasiste față de românii care vor să utilizeze cardurile de credit. La accesarea bancomatului, acesta se activează numai după ce se răspunde la întrebarea "Locuiți în România?" ... !!! |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Președintele încă în funcție, Traian Băsescu, a anunțat prin protavocile PDL că va candida independent. Adică independent însă cu guritori de la partidul condus de Muc cel Mic - Boc. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
" Au trecut patru ani de atunci și deși am rămasi credincioși crezului nostru și am încercat să oferim oamenilor lucruri bune și de valoare, am făcut încă prea puțin. Suntem mai mult ca oricând copleșiți de nefiresc, de fenomene dăunătoare, |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
În timp ce pensiunile din Mărginimea Sibiului găsesc tot mai greu soluții pentru atragerea clienților, Ministrul Turismului, Elena Udrea, a fost invitată să participe la decernarea premiului "Mărul de aur", echivalentul Oscarului în domeniu. Dar pentru că turismul românesc este deosebit, în 2009 a primit trei mere: două pentru turism și unul pentru o companie aviatică care a luat locul zonei istorice Maramureș. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
La un an de la sfințirea Bisericii ridicate cu sprijinul enoriașilor de părintele David, Mănăsirea Sădinca din comuna Loamneș se pregătește iar de sărbătoare. La 14 septembrie, cu mare bucurie Hramul Mănăstirii Sădinca va fi sărbătorit alături de toți cei care cunosc drumul până la locul care până nu demult era unul uitat de credincioși, loc în care de câțiva ani renaște spiritul și credința oamenilor. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Un text postat pe blogul lui Andrei Bădin (www.badin.ro) dezvăluie o latură artistica mai puțin cunoscută a președintelui Institutului Cultural Român (ICR), reprezentanța diplomatică culturală a României.
Bădin arată și cum Patapievici și-a falsificat biografia mințind și ascunzând trecutul comunist al tatălui său pentru a beneficia de o relația de amiciție cu Monica Lovinescu, cunoscută disidentă și luptătoare anti-comunistă.
Însă, pentru că ne reprezintă, luați de vă culturalizați cu texte generos de pronografice izvorâte din geniul HR Patapievici, omul care asigura intervața culturală a președintelui României.
““ … că pulele semănate de țăran slujeau meșteșugului invers. Ha! Eram cu totul convins. Baba cea potângă, de pildă – o ții minte, aia care îl învăța pe țăran instrucțiunile de întrebuințare ale pulelor culese din vrej – sugerează că anume în cur se înfig acestea, după declanșarea lor. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
PD-L este în sevraj și nu mai distinge între penibilul, ricol și echilibru. Dacă primul partid al țării a ajuns să fie dominat de imaginea unei ... Elene Udrea, atunci speranțele trebuie să ne fie exact tot de atâta calitate. Între două jigniri publice, între două reprize de sfidat instituțiile țării, Udrea a tras o fugă la Constinești pentru a da câteva lecții politice tinerilor democrați liberali. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, își va lansa, sâmbătă, la Sibiu, cartea "Tumorile intestinului subțire", ca o prelegere la o anunțată campanie electorală la nivel național.
Vizita a fost confirmată de primarul Sibiului, Klaus Iohannis care a mai declarat că Sorin Oprescu i-a solicitat o întâlnire pentru discuții. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Tentația unei analize factuale a politicilor de primă scenă mediatică este uriașă. Adică să mă argumentez sprijinindu-mă tocmai pe cotidian pentru a arăta că România devine tot mai mult un robot lipsit de simțuri dar ale cărui comenzi nici ele nu răspund corect la indicațiile proprietarului. Dar, viața românului nu este nici atât de complicată și nici aflată sub vre-o zodie a conspirației care să te ducă cu gândul spre ... sfârșitul lumii. În fiecare zi trăim la incendii provocate de pompieri care se întrec în a inflama tot mai mult focul din propria casă pentru a satisface orgoliile unor indivizi care nu caută nimic mai mult decât să arate că, totuși, și ei fac ceva în țara asta ... |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
La un an de la sfințirea Bisericii ridicate cu sprijinul enoriașilor de părintele David, Mănăsirea Sădinca din comuna Loamneș se pregătește iar de sărbătoare. La 14 septembrie, cu mare bucurie Hramul Mănăstirii Sădinca va fi sărbătorit alături de toți cei care cunosc drumul până la locul care până nu demult era unul uitat de credincioși, loc în care de câțiva ani renaște spiritul și credința oamenilor. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Luni, 7 septembrie, la orele 18, Club ASTRA se va reuni în ședința lunară de cenaclu, ce va avea loc în Sala de consiliu a Bibliotecii ASTRA (Corpul B, et. I). Va citi Andrei Benedek (poezie și proză).
Revista Profil Cultural va publica o parte din textele prezentate. Textele pot fi accesate online, pe blogul cenaclului, la http://clubastra.blogspot.com/. Aici se pot găsi și link-uri la diverse site-uri de literatură, site-uri de reviste și edituri, cercuri, bloguri, site-uri de unde se pot descărca filme, înregistrări audio din domenii culturale, filme documentare, cărți, pagini web ale unor pictori contemporani și multe altele. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Alpinistul sibian Teodor Tulpan - primul roman pe Everest - pleaca intr-o noua expeditie, de data aceasta in Tanzania, avand ca scop escaladarea varfului Kilimanjaro - 5895 m, cel mai inalt din Africa. Expeditia va dura 2 saptamani. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Presedintele Asociatiei 21 Decembrie 1989, Doru Maries, se afla de 30 de zile in greva foamei. Am considerat oportun sa va trimitem acest comunicat, in care sunt explicate motivele acestui gest extrem.
Din 1990 si pana in 2004, timp de 14 ani, Asociatia 21 Decembrie 1989 a depus mai multe plangeri si a cerut ca faptele instigatorilor, complicilor si autorilor crimelor din decembrie 1989 sa fie cercetati si trimisi in judecata.
In anul 1994, Asociatia 21 Decembrie 1989 si Seniorii Ligii Studentilor din Universitatea Bucuresti au promovat o initiativa legislativa/proiect de lege pentru urgentarea cercetarii si a judecarii faptelor de reprimare a manifestatiilor pasnice din Decembrie 1989. Desi a figurat pe ordinea de zi a Parlamentului, proiectul nu a mai intrat niciodata in dezbatere. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
În Piața Mică va fi organizat doar un târg al meșteșugarilor rromi. Au fost invitați doar meșteșugari de etnie rroma, cei care confecționează obiecte din cupru, lemn, nuiele, aluminiu, argint. Sunt meșteșugari rromi cărora li se oferă, într-un cadru organizat, ocazia de a-și comercializă propriile creații. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Un sondaj realizat de Biroul de Cercetări Sociale (BCS) dar publicității azi, îl plasează pe Traian Băsescu pe primul loc în preferinele românilor cu 30,5%, urmat de Crin Antonescu 20,1%, Mircea Geoană 19,2%, Sorin Oprescu 8,2%, Corneliu Vadim Tudor 7,5%, Radu Duda - 5,5%, George Becali - 4,2%, Kelemen Hunor - 4,2%, Nati Meir - 0,2%. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
O anchetă realizată de jurnaliștii de la COTIDIANUL demonstrează că ziarul Tribuna din Sibiu este parte a unei afaceri de promovare publică a ministrului Turismului Elena Udrea. Alături de alte publicații locale din Giurgiu, Bistrița și Constanța, Tribuna a publicat la indigo un interviu servit de Ministrul Turismului cu întrebări cel puțin favorabile lansate la adresa ministrului Udrea. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Ca într-un film de Kafka, pentru a doua oară consecutiv, ministrul Turismului Elena Udrea sfidează instituții, sfidează regulamente, legi, persoane, țară etc. Elena Udrea este în propriul film pe care îl joacă în același timp în care scrie regia și replicile, în care își desenează decorurile și își schimbă vuitoanele, gugiile și zvarovskiile. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Evenimentele din ultimele luni arată o degradare accelerată a autorității tuturor instituțiilor statului și instaurarea unui climat de confuzie, vulgaritate și violență la nivelul întregii societăți. În condițiile în care sunt tot mai puține șanse ca o rezolvare a acestei situații să vină din partea clasei politice, o reacție din partea intelectualității cu convingeri democratice și a societății civile în ansamblul ei devine imperios necesară. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Sătulă de atâta carne de cocoș bătrân, ministrul nesimțit Elena Udrea a dat o fugă până la malul mării. Cu ochi de mare organizator de evenimente în țara lui "ză lend of ciois", ministra a aliniat câteva zeci de salvamari trași la chiloți de baie și s-a pus pe fluierat. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Liberalul Mihai Ghimpu a fost ales, azi, speaker (funcție similară președintelui) al Parlamentului Republicii Moldova după ce a primit 53 dintre voturile deputațiilor care constituie Alianța pentru Integrarea Europeană. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Primăria Sibiu, prin vocea Secretarului Dorin Ilie Nistor și a directorului Gabriela Mihăilescu, a răspuns Instituției Prefectului județului Sibiu cu privire la proiectul de vânzare a Stadionului Voința. Dacă Prefectura solicita Primăriei și Consiliului Local Sibiu să revoce hotărârea prin care a fost deschisă calea unei uriașe afaceri imobiliare.
Într-un document intitulat "Punct de vedere", Primăria Sibiu respinge acuzațiile și calificativele Prefecturii Sibiu. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Dacă a ajuns să insulte public, în documente oficiale, reprezentanți ai statului, ministrul PD-L Elena Udrea s-a descalificat public iremediabil. În vreme ce România se clatină sub afacerile pe bani publici, în ritm de ieftină țopăială, ministrul nesimțirii băsesciene, Elena Udrea, își să duhul politic. Dacă a ajuns să jignească fățiș un președinte de anchetă parlamentară este grav. Nu mai contează că Ludovic ORBAN a devenit oficial Ludovic << ORGAN >>. Și nu odată, nu de două ori! |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Șoferii obosiți și fără experiență angajați ai celei mai mari firme transport persoane internațional devin tot mai des subiect al jurnalelor de știri. Un nou accident înregistrat azi, în jurul amiezii, a fost adus un nou autocar al holdingului sibian în atenția publicului. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Spectacolul Faus jucat de actorii Teatrului Național "Radu Stanca" din Sibiu în regia lui Silviu Purcărete a stârnit admirația publicației britanice "The Observer" care a consemnat că "această producție românească ne-a lăsat pe cei mai mulți dintre noi hipnotizași și subjugați, iar pe mine m-a lăsat cu o dezamăgire: s-ar putea să nu mai văd niciodată în viața mea un spectacol de teatru mai mare". |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Arucătoare Nicolaeta Grasu (38 ani) a câștigat, azi noapte, medalia de bronz în proba de disc cu o aruncare de 64,20 m aducând astfel și prima medalie pentru România la ediația 2009 a Campionatelor Mondiale de Atletism de la Berlin.
După ce a terminat pe 12 (58,63 m) finala olimpică de la Beijing din 2008, Nicoleta Grasu și-a luat revanșa cariei într-un moment în care confirmă o creștere de formă excepțională. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Spectaculosul, uimitorul, incredibilul Usain Bolt a reușit în această seară să confirme excelenta formă în care se află, doborând un nou record mondial, de această dată în proba de 200 m. Cu un ireal 19,19 secunde, Usain și-a spulberat colegii de start asigurându-și victoria de o manieră greu de imaginat. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Cum s-ar spune, familia Băsescu a fost prinsă cu mâna în miere, după ce cotidianul economic BURSA și BIZ BAZAR au descoperit o societate înființată pentru derularea de achiziții militare. Dacă firma avea profil de activitate în turism, acum la Registrul Comerțului Român societatea apare cu profil de activitate rezervat tranzacțiilor militare. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Neamțul Andreas Lettenbichler și-a adjudecat marele premiu la cea de-a șasea ediție a Red Bull Romaniacs. Pe locul doi se află Chris Birch, neozeelandezul abonat la podium în ultimele două ediții (locul 2 în 2007 și locul 3 în 2008), în vreme ce Cyril Despres, multiplul campion revenit cu planuri mari la Sibiu, a terminat pe locul III în clasamentul general. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Mircea Geoană, candidatul PSD la președinție, și-a tras sait: www.mirceageoana.ro Nimic nou, nimic interesant. Dar imaginile de arhivă recomandă saitul fie și numai pentru o vizită. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Să ne fie clar, vorbele din bătrâni rămân lege. De asta, ce naște din pisică, șoareci mănâncă și ce promovează pe argumente de "tătuc" ... . Dacă Elena Udrea a promovat grație amicului Băsescu, deputatul gunoier de Sibiu Raluca Turcan a promovat grație economistului Stolojan. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
TUPEU DE MINISTRU: „Am venit să vă privesc în ochi și să vă dau personal plângerile penale"!
La cum se poartă în public, dar mai ales pentru comportamentul în fața unei comisii de anchetă a celui mai înalt for din statul român, cetățeanul, ministrul, protejatul Elena Udrea să treacă URGENT la colț pe coji de nucă!
Dacă aș fi fost în PDL aș fi cerul să plece din partid! Dacă aș fi fost la Cotroceni aș fi cerut să fie demisă din funcție! Dacă aș fi fost apropiat ei aș fi recuzat orice relație publică sau privată! |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
La propunerea primarului Klaus Iohannis, Consiliul Local Sibiu a aprobat vânzarea Stadionului Voința, cel mai vechi din oraș. Pentru un preț de dumping, 96 euro/mp, terenul situat în zona centrală a orașului va fi atribuit Uniunii Județene a Cooperativelor Meșteșugărești (UJCM) Sibiu. În condițiile în care Sibiul dispune de un stadion municipal pe care Primăria interzice accesul celor care vor să facă sport, este de așteptat ca Stadionul Voința să ajungă în scurt timp ... zonă rezidențială. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Mașiniștii patriei, experți în regii ieftine, caută să transforme personajul zbanghiu Elena Udrea (PD-L) într-o victimă a sistemului ticăloșit din care ea, Elena Udrea, a evadat peste noapte cu tot cu afacerile și conturile de milioane de euro. Ca un făcut, Udrea nu mai este cea anchetată, devenind anchetator al celor care sunt în drept să pună întrebări. Ca o mirare, Udrea mistifică realitatea, se transpune din ușuratica și vesela damă de companie în victima, în văduva calificărilor în prezidențiale.
Ministrul Udrea, mai țață și lipsită de conținut ca oricând, plătește acum pentru excesiva și bolnăvicioasa plăcere de a se vedea la televizor. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Atleta sibiancă Monica Stoian s-a clasat pe locul 4 în finala de aruncare a suliței, după ce până înaintea ultimelor două aruncări se afla pe podium. Performanța este singura care duce Sibiul la Campionatul Mondial de la Berlin. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
România se prăbușește în ridicol! După ce președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase (PDL) a solicitat mutarea lucrărilor comisiei Udrea în altă sală decât cea prevăzută inițial, Elena Udrea (PDL) a trimis în judecată președintele comisiei de anchetă, Ludovic Orban (PNL) pentru că ... vorbește liber ce gândește în afara lucrărilor comisiei.
Imediat după mutarea în altă sală, comisia este ridiculizată cu o înregistrare ilegală, dar care acum umple spațiul public prin intermediul televiziunilor. Și tot ca parte integrantă a filmului de manipulare "Udrea nu se lasă", persoana desemnată să înregistreze discuțiile comisiei ... a intrat în concediu. La fel de firesc, PDL-iștii se dau de ceasul morții să o apere pe Elena Udrea, în vreme ce PNL și PSD au ajuns din anchetatori anchetați. Cât de ridicol! |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Pentru mai bine de 6 ore, în vârf de trafic, specialiștii orașului au blocat traficul pe principalul tronson: intrarea BV/VL - ieșirea AB. Pe sistemul Marcel, unul lucreaza, restul privesc, greul a rămas pe umerii unui polițist lăsat în intersecția Morilor - Alba Iulia. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Cu ton de țață exasperată de vecini, ministrul Elena Udra, a sărit iar la gâtul celor care-i cer socoteală pentru modul în care cheltuie banul public. Și nu mai repet aberațiile și amenințările publice lansate de la adresa parlamentarilor și a tuturor celor care participă la Comisia Parlamentară "Udrea". Cu alte cuvinte, cine se atinge de mine, îl târâi în judecată. Dar mai interesantă mi se pare strategia PD-L, de a sublinia, prin repetiție, același mesaj, însă din poziții, cel puțin pentru necunoscători, diferite. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Președintele liberalilor, Crin Antonescu, a declarat azi că PNL este pregatit să intre la guvernare și că se impune cu necesitate un nou guvern, "fiindcă acest guvern s-a dovedit sub toate aspectele, la toate capitolele, incapabil să guverneze". Însă, surprinzător, Crin Antonescu tatonează voturile primarului de Sibiu, Klaus Iohannis nominalizându-l între viitorii miniștri ai unui guvern în care s-ar afla și PNL. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Pe culmile culturii locale, directorul Inspectoratului pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Sibiu, Mircea Ștețiu, a trecut pe sistemul Băsescu, Udrea & Co!
De dragul circului, acolo unde primarul permite (fiecare șmecher cu primarul din partidul propriu) Ștețiu a rezolvat cultura și a trecut la probleme rurale. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Bătrânul edec, Ion Iliescu, a pus Guvernul Boc la pământ cu numai câteva cuvinte: "Dă-o'n mă-sa de Guvernare!" Fostul președinte al României a explicat că graba manifestată de premierul Emil Boc de a adopta legile învățământului este paguboasă. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Mă simt umilit de Stat. Mă simt în pericol. Pentru că oamenii care trebuie să ne apere, atât cât pot, cât au voie, cât primesc ordin etc. etc. etc, au ieșit în stradă în calitate de sindicaliști. Oamenii ordinii sociale se simt în pericol sub un Guvern social-democrat. Imaginile din filmele americane în care infractorii își fac de cap în stradă nu par să mai fie doar secvențele imaginate de un regizor. Aici nu discutăm despre ce fac sau nu fac polițiștii. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Peste numai 4 zile, Usain St. Leo Bolt împlinește 23 de ani. Și cum se putea aniversa mai bine decât doborând recordul mondial la 100 metri, ducând limita umană la incredibilul 9,58? Terra suferă de ieri seară o reașezare tectonică după ce jamaicanul născut la Trekawny a arătat Universului că ambiția generaților 80-ciste de a coborâ sub 10 secunde a fost o glumă. La Campionatele Mondiale de Atletism de la Berlin s-a rescris istoria. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
„Sper să mă orientez corect pe GPS și să termin cu bine cursa”, au fost cuvintele tuturor piloților care și-au dat întâlnire, astăzi, la Vălari, pentru un scurt antrenament înaintea Red Bull Romaniacs 2009. Organizatorii se așteaptă ca doar jumătate dintre cei mai buni raideri, sosiți la Sibiu de pe toate continentele, să ajungă la finișul ediției cu numărul 6 a celui mai provocator raliu hard-enduro din lume. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Monica Iacob Ridzi, ex-ministrul Tineretului și Sportului a deschis, azi, ușa DNA. Prin față de această dată. Numai că astăzi nu mai avea nici nervi, nici draci, nici acuzații de făcut, nimic! Ridzi, care și în plenul Parlamentului lătra nervos prloclamîndu-și nevinovăția, acum parcă era sedată. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Cotidianul "Sibiu Standard" a ramas de azi fara conducere redactionala, redactori si fotograf dupa ce angajatii si-au prezentat demisia si au incheiat perioada de preaviz. Potrivit demisionarilor, decizia de a parasi redactie in corpore "a venit in urma unor angajamente pe care nu ni le putem asuma, angajamente cerute de patronat".
"Ne-a fost solicitat să avem atitudine de dreapta iar eu nu am acceptat. Imediat după ultima discuție, nu a fost doar aceea, eu mi-am depus demisia. Apoi, pe rand, și colegii", spune Alin Bratu, fost redactor șef al cotidianului. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
La propunerea primarului Klaus Iohannis, Consiliul Local Sibiu dominat de Forumul Democrat al Germanilor din România, a aprobat demolarea și transformarea unor imobile monument aflate în centrul istoric. Interesele economice și imobiliare dominate de foștii proprietari de oi, ajunși azi benzinari și hotelieri miliardari au ajuns să facă legea la Sibiu.
Un oraș în care partidele au dispărut fiind anulate de interese personale, finanțatorii electorali și funcționari ministeriali. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Consiliul Local Sibiu are un nou consilier. Prin jocuri greu de înțeles, PSD a reciclat un nou consilier, Ioan Stroie, vedete excelentă a bâlbelor și vorbelor goale în alegerile generale din toamnă. Firește, la așa personaj, așa validare. Penibilă și lipsită de seriozitate a fost toată procedura. De la mutarea tribunei fără de care nu se putea citi jurământul până la semnătura și pixul pe care dorea să-l ia acasă consilierul. Tovarăși, treziți-vă! |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Greșeala recunoscută este pe jumătate iertată
"Eu sunt bun de caricatură" - Johann Krech (foto), primarul orașului Cisnădie
Să se ușce sudoarea de sub caschetă
"În după-amiaza zilei de 28 iunie a.c., în jurul orelor 16, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Agnita au fost reți-nuți pentru 24 ore, pe bază de ordonanță, pentru comiterea unui furt dintr-o locuință din satul Săsăuș" - agent Adela Negoi, purtător de cuvânt IPJ Sibiu |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Dacă un alt primar și-ar fi permis să sfideze sibienii așa cum o face primarul Klaus Iohannis, cu sigurnață că presa cotidiană l-ar fi linșat la comanda pa-tronatului interesat. Dar cum interesele patronatului sunt strâns legate de deciziile primarului, presa de Sibiu tace complice și nu spune că de când a recâștigat un nou mandat, primarul nostru nu găsește timp să se întâlnească cu sibienii în audiențe. Și dacă prin perseverență am determinat Primăria Sibiu să scrie corect numele primarului, vom insista să batem obrazul alesului Klaus Iohannis până va înțelege că are multiple obligații față de sibieni. Între ele să asculte și să caute rezolvări la problemele sibienilor. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Cu întârzirea specifică marilor proiecte, într-o secretomanie suspectă, Primăria Sibiu și partenerul desemnat prin licitație pregătesc noul Plan Urganistic General (PUG) al municipiului. Un plan despre care se vorbește la superlativ (de către angajații Primăriei) și critic (de specialiștii în proiectare și arhitectură) totodată. Așa cum ne-a obișnuit deja Primăria, sibienii vor avea un plan urbanistic după chipul și asemănarea intereselor locale. Interese care nu privesc și nu aparțin sibienilor votanți ci a celor care se aleg sau contribuie la alegerea celor aflați în funcții. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Ce a însemnat primul an de mandat pentru un primar care a activat ani buni în rândurile societății civile? Ce e schimbat acum, fiind de partea cealaltă a baricadei?
În primul rând activitatea desfășurată în Primăria Rășinari este diferită față de activitatea desfășurată într-un ONG, chiar dacă în cadrul Asociației Pro Democrația programele și proiectele erau pentru și în colaborare cu administrația publică centrală și locală în ansamblul ei, acum problemele rășinărenilor sunt fiecare în parte foarte importante și trebuie rezolvate cu maximă responsabilitate și în cel mai scurt timp posibil. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
După ce în 2007 a devenit singurul oraș românesc partener în proiectul Capitală Culturală Europeană alături de Luxembourg, Sibiul tinde să devină singurul oraș mondial cu un Mall în centrul istoric.
Cu complicitatea angajaților din Minis-terului Culturii, un investitor local a pri-mit avizul pentru construirea a 11 etaje în zona de protecție istorică. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Stimată redacție,
Am citit cu profundă indignare articolul semnat de Victor Stoica în pagina 1 a cotidianului “Tribuna” din 8 august a.c., intitulat “Indispensabilul Bucur vrea hopa sus, la muzeu” și doresc să-mi exprim regretul ca o instituție cu o tradiție meritorie ca cea a ziarului Dvs. înțelege să coboare ștacheta și să permita apariția unor materiale de presa cu iz de vendettă personală. Mi-e greu să înțeleg înverșunarea și sarcasmul care dau nota dominantă a articolului. Modul în care autorul înțelege să se exprime la adresa unui om de cultură recunoscut atât în plan național, cât și internațional, este inacceptabil și încalcă flagrant normele deontologice ale meseriei de ziarist. Atacurile virulente la adresa unui universitar, doctor în muzeologie, fost senator și autor de tratate de specialitate (fie că acesta are sau nu dreptate) demonstrează încă o dată, dacă mai era ne-voie, că noi, românii, nu știm să ne respectăm valorile și adesea ele ajung să fie apreciate doar postum. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Singurătatea nu e o victorie înaintea celorlalți, ci e de fapt un naufragiu personal.
***
Adevărata „măsură“ a vieții unui om nu se poate obține decât prin „lipsa de măsură“, dorind „fără măsură“, îndrăznind „fără măsură“, iubind „fără măsură“.
***
Toate întrebările pe care le pun, vântul mi le aduce înapoi intacte. Va trebui să răspund, probabil, eu singur la ele, dar prin însuși faptul că-mi pun întrebări nu mai sunt singur. E un prilej să-mi micșorez lista, să-mi declar sentimentele fără să mă rușinez de ele. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
„Sunt o persoană serioasă, un politician cu experiență, nu cad în capcana unor astfel de întrebări“, a declarat ministrul turismului, Elena Udrea, întrebată fiind dacă nu riscă aceeași soară cu cea a ministrului Monica Ridzi, în urma ulti-melor dezvăluiri despre alocarea de fonduri bugetare fără licitație. Acum, plină de nerv, impusivă, numai bună de tratat ca subiect psihologic, Udrea scuipă venin peste toți cei care îi contestă calitățile de ...? Aici ar trebui să răspundă și cei din Sibiu. Toți cei care s-au înghesuit să-i pupe mâna slugarnic fie la Hilton, fie la partid, fie prin județ, fie între două ture cu mașina de raliuri. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Dinspre gară, pe strada Șerpuită, îti poți șerpui ușor drumul înspre strada Moara de Scoarță. Ajuns aici, ți se deschide în față strada întrebarilor. Nu e nicio moară. Nu mai e nici scoarță. Poate doar cea de pe unele case care au rămas nerenovate. Doar de pe acelea se desprind vechi scoarțe de tencuială. Nu poți să nu te întrebi precum o face Dumitru Chioaru în poezia sa „de unde-și trage numele/ strada Moara de Scoarță șerpuind/ aproape de apa Cibinului”. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
* Neasfaltate sunt căile mass-media, la fel cum sunt multe dintre drumurile patriei. Și pe cât de explodate sunt drumurile din cartiere, pe atât de cocoșată este presa sibiană de interesele patronatului.
* La Sibiu Standard, patronul Horațiu Cercel (PD-L) a ajuns să scrie singur, cu experiența-i câștigată la mistrie, drumuri și poduri, texte elogioase la adresa președintelui iubit, Traian Băsescu. Poftiți de luați exemplu: „Prezența președintelui este o reușită a organizației locale a PDL condusă de dl senator Ion Ariton și atrage atenția politicului asupra județului Sibiu cu problemele locale ale administrațiilor. ... Fără cuvinte mari și fără declarații cu tentă politică, această vizită arată atașamentul președintelui pentru Sibiu și onorează cetățenii Sibiului. de H.C.“ ... Păi H.C., aflat la majorat în 1989, a ratat cu glorie o carieră de politruc imbecil, dispus să deguste rahatul presărat pe traseul unei ascensiuni politice. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
O tristă menajerie
Nu mă pot abține și nu pot să nu mă stric de râs când văd cretinozeala de emisiune cu pretenții de umor. Nu știu unde găsesc frații Călin asemenea specimene, însă singurul post tv local se transformă tot mai mult într-o menajerie. Fratele meu, ăsta din imagine, decât să îndemni poporul care vă aduce bani prin audiență să schimbe canalul, nu mai bine pleci tu până pe Str. Dumitru Bagdazar ... la tratament? |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Experimentatul alpinist Teodor Tulpan - Fane, unul dintre românii care a cucerit în 2003 vârful Everest, apreciază că aceasta este prima expediție sibiană la care au fost acceptați să participe și alți sportivi. „Eu am înțeles că nu este fi-resc să refuzi participarea la expediție a unor colegi care au și resursele și pregătirea necesare pentru munte. Începutul oricărui alpinist trebuie să înceapă undeva, iar eu știu cum este să fii refuzat să faci parte dintr-o expediție doar pentru că ești la început“, spune Fane, cum îl știu mai toți din branșă. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Ne aflăm pe tărâmul minunat în care supraviețuirea ne ocupă tot timpul și vacanța trece peste dorințele de a zbura deasupra unor locuri minunate. Vacanța de vară ne oferă trei luni de odihnă în care dorința de a explora noutățile vieții se intensifică. Astfel, se iscă un dor de ducă năprasnic oriunde cu prietenii cât mai departe de casă și de ifosele societății contemporane. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
„Mens sana in corpore sano” este un dicton latin care îndrumă oamenii spre o viață sănătoasă. Frumusețea derivă din sănătate - chipul luminos, tenul curat, pofta de viață aparțin celor care și-au acordat timp pentru ei. Mișcarea, alimentația și igiena personală constituie rețeta ideală pentru sănătate și viață lungă. Viața înseamnă mișcare, iar mișcarea nu constă doar în faptul că mergi la sală, ci se concretizează în exerciții simple care pot fi făcute acasă într-un spațiu intim ori în câteva minute de alergat în parc. Chiar și o plimbare ajută la menținerea fizică și psihică a omului. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
S-au împlinit 60 de ani de la deportările din Basarabia, din anul 1949. Deportarea de la 6 -7 iulie 1949 (operațiune denumită conspirativ „IUG“ (Sud), s-a făcut în urma Hotărârii Bi-roului Politic al CC al PC al URSS Nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 „Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foștilor moșieri, a marilor comercianți, complicilor ocupanți-lor germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliției germane și românești, a membrilor partidelor politice, a gar-diștilor albi, membrilor secte-lor ilegale, cât și a familiilor tu-turor categoriilor enumerate mai sus“. Hotărârea, care pre-vedea „deportarea în Kazah-stan, Asia Centrală și Siberia a 11.280 de familii cu 40.850 de oameni“, era însoțită de un act adițional în care se specifica decizia Guvernului Sovietic ca „deportarea categoriilor men-ționate să se facă pe vecie“, operațiunea să înceapă pe 6 iulie 1949, ora 02.00, și să se în-cheie pe 7 iulie 1949, ora 20.00. |
| |
mai mult...
|
|
 |
|
|
|
Cele 53 de mandate obținute de către liberal-democrați permit formarea guvernului, însă, pentru alegerea președintelui este nevoie de 61 de mandate. Exact această cifră ar putea fi atinsă la formarea unei coaliții între Partidul Comuniștilor și Partidul Democrat (condus de un fost membru PCRM, Marian Lupu). Totuși, Marian Lupu a negat eventualitatea creării unei coaliții bilaterale, pledând pentru unul între cele patru partide câștigătoare (PLDM, PL, PD și AMN).
Despre o coaliție „în patru“ vorbesc și ceilalți lideri din opo-ziție, iar PCRM a anunțat că, în caz că nu va găsi un numitor comun cu aceștia, „va trece într-o opoziție responsabilă“. |
| |
mai mult...
|
|
|